Obiceiuri si superstitii la inmormantare
Obiceiul de a sparge o cană sau un vas atunci când decedatul este scos din casă este păgân şi exprimă menţinerea unei superstiţii; fanfara la înmormântare este un obicei străin de tradiţia ortodoxă, care n-a admis nicicând cântarea instrumentală în cult; practica de a lipi pe crucea din mâna mortului o monedă este păgână şi trebuie părăsită. Cu acest ban se credea că morţii plătesc luntraşului Caron trecerea peste Stix - un fluviu - al infernului; a ataşa un ban de Sfânta Cruce reprezintă o impietate şi perpetuarea unei superstiţii, contrare dogmei Bisericii; când preotul citeşte rugăciunea de dezlegare, unii credincioşi, nefiind atenţi la sensul cuvintelor, se reped să dezlege panglica cu care sunt legate picioarele mortului. Gestul acesta trebuie evitat, ridicarea piedicii urmând să se petreacă nu în biserică, ci la cimitir, pe marginea gropii. Preotul, de fapt, se roagă astfel: „Dezleagă, Doamne, pe adormitul robul Tău [aici îi spune numele] de păcatul sufletesc şi trupesc!". Iar a doua rugăciune: „Şi-i iartă lui toate câte a păcătuit cu cuvântul, cu lucrul sau cu gândul, dezlegându-l şi de legătura pusă în orice chip asupra lui, cu care el însuşi din mânie sau din altă pricină s-a legat pe sine". Deci este limpede că preotul nu se roagă pentru dezlegarea piedicii de la picioare, ci pentru dezlegarea păcatelor.
Există şi o altă înţelegere greşită în legătură cu traseul de parcurs de la casa decedatului la Biserică şi de acolo la cimitir. Toţi ştiu că cel decedat se duce „pe drumul fără întoarcere". Această expresie înseamnă de fapt că mortul nu se mai întoarce, evident, acasă. Mulţi însă consideră că expresia „drumul fără întoarcere" ar însemna că nu trebuie sub nici un chip să te întorci cu mortul pe acelaşi drum. De aici, o serie întreagă de complicaţii, încercându-se itinerarii greoaie, care consumă timpul şi supun pe cei îndoliaţi la parcurgerea pe jos a unor distanţe mari de drum, accentu-ându-le inutil oboseala. Preferabil este mai multă rugăciune decât mai multă plimbare cu mortul. Mai dăinuie pe alocuri şi superstiţia că în prima zi a săptămânii, luni, nu este bine să se facă înmormântare „pentru că e începutul săptămânii şi ar muri toţi din casă". Fireşte că o atare „credinţă" este falsă şi nu trebuie luată în considerare, înmormântarea putându-se face în orice zi a săptămânii.
Mai sunt o sumedenie de superstiţii şi obiceiuri neortodoxe pe care preotul trebuie cu mult tact pastoral să le excludă din viaţa Bisericii prin cateheze, predici şi alte convorbiri duhovniceşti, în cadrul Sfintei Spovedanii, a oficierii parastaselor etc.
Extras din: Tanatologia crestina intre istorie, ritualul inmormantarii, simbolism si actualitate.